Mai multe informații găsiți aici: https://www.juridice.ro/685156/hotarare-prealabila-in-materia-executarii-silite-a-obligatiilor-de-a-face-sau-a-obligatiilor-de-a-nu-face.html
În M.Of. nr. 418 din 16.03.2023 a fost publicată Decizia I.C.C.J. nr. 30/2023 (A/R) referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 906 alin. (4) şi (5) din Codul de procedură civilă.

Decizia I.C.C.J. a fost pronunțată ca urmare a încheierii de sesizare transmise de către Tribunalul Gorj – Secția I, solicitând pronunțarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare următoarelor chestiuni de drept:

– modul de interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (4) şi ale art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, respectiv să se stabilească dacă dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că instanţa poate fixa suma definitivă pentru fiecare termen de 3 luni în care obligaţia nu a fost îndeplinită chiar dacă la momentul analizei respective (pronunţarea hotărârii) obligaţia s-a îndeplinit (în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate);

– dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei de a face intuitu personae ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat asupra sumei finale acordate cu titlul de penalitate în condiţiile în care obligaţia a fost îndeplinită în timpul litigiului, cu mult peste intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate sau aceste motive temeinice pot fi invocate şi, respectiv, analizate doar pe calea unei contestaţii la executare, potrivit art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, ori dispoziţiile art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă se opun stabilirii sumei definitive cu titlu de penalitate în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care, la momentul promovării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă (stabilirea sumei definitive pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face intuitu personae stabilite printr-un titlu executoriu), obligaţia nu era îndeplinită şi nici în intervalul celor 3 luni pentru care se solicită stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate, însă ulterior, în timpul litigiului, a fost îndeplinită această obligaţie de către debitor.

Conform dispozițiilor art. 906 din Codul de procedură civilă care reglementează Aplicarea de penalități, alin. (1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare

Alin. (4) al art. 906 reglementează situația în care, ulterior pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite și a stabilirii cuantumului penalităților datorate de debitor, acesta continuă să nu își execute obligația, astfel: Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

În continuare alin. (5) arată că: Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

Analizând textele cuprinse in art. 906 din Codul de procedură civilă Înalta Curte retine că acestea relevă funcția preventivă a penalităţilor, deoarece prefigurarea acordării lor are un scop disuasiv în raport cu intenția debitorului de a nu executa obligația stabilită prin titlul executoriu, îndemnându-l la executare, cea cominatorie, căci sunt menite să înfrângă rezistenţa debitorului la executarea în natură a obligaţiei sale, dar şi rolul lor punitiv, de vreme ce, la lichidarea penalităţii, creditorul obţine un nou titlu executoriu împotriva debitorului, care este astfel pedepsit pentru pasivitatea în executare.

Observând posibilitatea în raport cu art, 906 alin. 5 de reducere sau chiar înlăturare a penalității definitive Curtea retine ca acest aspect demonstrează că nu latura punitivă este esenţială în mecanismul penalităţilor, ci cea cominatorie, atât timp cât o asemenea măsură poate fi adoptată atunci când debitorul şi-a executat obligația şi, în plus, a dovedit motivele temeinice care au justificat întârzierea în executare

Având în vedere aceste considerente Curtea arată că, ulterior stingerii complete a obligației, creditorul nu mai poate solicita fixarea vreunei sume definitive cu titlu de penalitate, pentru că ipoteza neexecutării de către debitor nu mai este prezentă, iar stingerea obligaţiei debitorului stinge, corelativ, dreptul creditorului de a obţine fixarea penalităţii definitive.

Cum rolul penalităților este eminamente constrângător, scopul procedurii reglementate de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă este şi trebuie să rămână pe tot parcursul ei acela prin care creditorul va obţine executarea întocmai a obligaţiei din titlul executoriu, iar nu o sumă suplimentară de bani, alături de executarea în natură şi, eventual, de despăgubiri; o abordare în sens contrar ar releva că fixarea penalităţilor nu ar avea altă finalitate decât pedepsirea debitorului, ceea ce contravine raţiunii cominatorii a procedurii.

În considerarea argumentelor ce au fost avute în vedere pentru soluționarea primei întrebări din sesizare, Curtea a stabilit în sensul că: În măsura în care debitorul a executat obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar şi pe parcursul soluţionării cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obţine stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate.

Cu privire la cea de-a doua întrebare Curtea a respins-o ca inadmisibilă  apreciind că, urmare a dezlegării date primei întrebări, nu mai este întrunită condiția de admisibilitate instituită de art. 519 din Codul de procedură civilă, care impune o legătură de dependență între soluţionarea pe fond a cauzelor aflate pe rolul instanţei de trimitere şi răspunsul la cea de-a doua întrebare, prin intermediul căreia titularul sesizării urmăreşte să obţină o interpretare a dispoziţiilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă, pentru a se stabili dacă verificarea motivelor temeinice care au condus la neexecutarea obligaţiei ar putea fi realizată direct în cadrul litigiului purtat purtat asupra sumei finale acordate cu titlu de penalitate sau doar pe calea unei contestaţii la executare.