Materialul poate fi lecturat pe larg prin accesarea următorului link: https://www.juridice.ro/691957/hotarare-cedo-cu-impact-major-in-procesul-de-restituire-al-imobilelor-trecute-in-proprietatea-statului-in-perioada-regimului-comunist.html
În M.O. nr. 561 din 22.06.2023 a fost publicată Hotărârea din 2022 în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României ce a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție respectiv ineficienţa continuă a mecanismului de restituire a bunurilor confiscate sau naţionalizate de regimul comunist, în pofida noilor căi de atac existente în temeiul Legii nr. 165/2013.
La baza soluției pronunțate în cauza anterior menționată, au stat 30 de cereri îndreptate împotriva României, introduse la Curte în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vizând situații diferite după cum urmează:
– Neexecutarea hotărârilor definitive. În cadrul acestei situații speciale Curtea a reținut faptul că o parte din reclamanți au obţinut decizii definitive pronunţate în favoarea lor prin care instanţele fie au solicitat comisiilor locale să emită acte de proprietate (titluri de proprietate) şi/sau să reconstituie dreptul de proprietate la care erau îndreptăţiţi, fie să le achite compensaţii adecvate în schimb, fie să le ofere un răspuns legal la cererile lor de despăgubire. Aceste decizii definitive nu au fost (întru totul) executate până în prezent
– Compensații derizorii. Observând situația a trei cereri din cele ce au făcut obiectul analizei sale, Curtea a constatat o discrepanță majoră între valorile imobilelor pentru care titularii cererilor au solicitat acordarea masurilor compensatorii determinate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 comparativ cu momentul ulterior când stabilirii valorii acestora s-a făcut prin raportare la caracteristicile tehnice și regimul de folosință al imobilelor la momentul preluării in proprietatea statului și luând în considerare grilele notariale aferente anului 2013.
– Anularea titlurilor de proprietate ale reclamanţilor. Curtea a reținut în cadrul analizei sale că în situația a trei titulari de cereri, urmare a notificărilor inițiale privind constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate le-au fost emise titluri de proprietate de către autoritățile notificate, titluri care ulterior le-au fost anulate în tot sau parțial de către instanțele de judecata pe considerentul unor așa zise erori cu ocazia emiterii inițiale.
– Lipsa unei compensaţii pentru foloase nerealizate. În cadrul acestei situații Curtea a analizat cererea unui reclamant al cărui antecesor a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, drept recunoscut de mai multe instanțe de judecata însă nepus în aplicare de comisiile locale prin emiterea titlului de proprietate. Ulterior emiterii titlului de proprietate și întocmirii procesului verbal de punere în posesie reclamantul nu s-a putut bucura de posesia asupra proprietății având în vedere că terenul în cauza era ocupat de alți titulari care aveau propriile titluri de proprietate. Pentru punerea în aplicare cu întârziere a obligației de emitere a titlului de proprietate, reclamantul a formulat o cerere solicitând plata contravalorii lipsei de folosință care inițial i-a fost admisa fiind ulterior respinsa de instanța ierarhic superioară pe considerentul lipsei unei culpe a comisiilor locale pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești întrucât, pe de o parte, terenul aparţinea unor terţe părţi, ale căror titluri de proprietate fuseseră admise de instanţe, şi, pe de altă parte, încercaseră să propună soluţii alternative reclamantei (o altă viţă-de-vie), propuneri care fuseseră respinse.
Având la bază aceste rețineri referitoare la diversele situații reclamate prin cele 30 de cereri supuse analizei, Curtea a procedat in continuare la prezentarea generală a principalelor dispoziţii legislative privind restituirea bunurilor imobile naţionalizate înainte de 1989 sau, în lipsa restituirii, despăgubirea datorată, amintind că acestea sunt descrise în cauzele anterioare Străin şi alţii împotriva României (nr. 57.001/00, pct. 19-23, CEDO 2005-VII); Păduraru împotriva României [nr. 63.252/00, pct. 23-53, CEDO 2005-XII (extrase)]; Maria Atanasiu şi alţii (citată anterior, pct. 44-67); şi Preda şi alţii (citată anterior, pct. 68-69).
Făcând o retrospectivă a prevederilor Legii nr. 165/2013 cu modificările survenite la aceasta până la nivelul anului 2021 respectiv prin adoptarea Legii nr. 193/2021, a prevederilor Codului de Procedura Civila în materia executării silite și a Codului Civil în materia executării obligațiilor, a practicii Curții Constituționale a României și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a concluzionat ca problema principală ridicată de prezentele cereri priveşte validitatea actuală a concluziilor generale prezentate în Cauza Preda şi alţii cu privire la funcţionarea generală a mecanismului instituit prin Legea nr. 165/2013.
Analizând pe larg situațiile prezentate în cuprinsul celor 30 de cereri ale reclamanților Curtea a concluzionat privind caracterul efectiv al mecanismului în sensul că: neexecutarea prelungită a hotărârilor pronunţate în favoarea reclamanţilor şi lipsa unor căi de atac efective, anularea titlurilor reclamanţilor din cauza neaplicării în mod corect de către stat a legii aplicabile şi fără a acorda vreo despăgubire, precum şi faptul că autorităţile nu s-au asigurat că despăgubirile acordate sunt în mod rezonabil legate de valoarea actuală a imobilelor constituie elemente suficiente pentru a concluziona că, în pofida garanţiilor introduse prin lege şi validate a priori de Curte în Preda şi alţii, mecanismul de restituire continuă să nu fie în totalitate efectiv şi convingător de coerent astfel încât să nu impună reclamanţilor o sarcină excesivă.
În continuare respingând obiecția preliminară a Guvernului, Curtea a constatat o încălcare a articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește toate cererile, cu excepția cererilor nr. 25811/19 și nr. 40167/18 care trebuie eliminate de pe listă.
În executarea art. 46 din Convenție, Curtea reține la pct. 271 din Decizie faptul că: Având în vedere cronologia acestor tipuri de cauze, inclusiv în fața sa, și fără a aduce atingere eforturilor constante depuse până în prezent de autoritățile naționale pentru a încerca să pună în aplicare mecanismul într-un mod care să respecte Convenția, Curtea consideră că statul pârât trebuie să pună în aplicare măsuri mai simple menite să raționalizeze și să clarifice procedurile și criteriile care trebuie aplicate după ce a fost stabilit și confirmat fie direct de către reclamantul în cauză, fie de către o instanță în cadrul unei proceduri de executare relevante, că o hotărâre pendinte este în mod obiectiv imposibil de executat. Orientativ, astfel de măsuri, aplicabile tuturor cauzelor pendinte în fața autorităților administrative sau judiciare, se pot referi la a înlătura orice soluție alternativă la imposibilitatea de executare menționată, alta decât acordarea unei compensații financiare, calculată astfel încât să se asigure căaceasta este legată în mod rezonabil de valoarea bunurilor revendicate, care ar trebui calculată în momentul plății efective a sumei integrale sau, dacă este cazul, în momentul primei tranșe a întregii sume.
În final, Curtea consideră că este esenţial ca statul pârât să continue eforturile consecvente şi să adopte măsuri suplimentare adecvate, în vederea alinierii legislaţiei şi practicii sale la constatările Curţii în prezenta cauză şi la jurisprudenţa sa relevantă, pentru a asigura conformitatea deplină cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi art. 46 din Convenţie.
Ca și primă concluzie ulterior analizării Deciziei Curții, apreciem ca aceasta vine să confirme ineficiența procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România cât și inechitatea modului de stabilire a măsurilor compensatorii prin raportare la valoarea imobilelor imposibil de restituit în natură, determinată prin raportare la caracteristicile tehnice și regimul de folosință al imobilelor la momentul preluării abuzive de către stat și în raport de grile notariale ce prezintă valori minimale, valabile inițial la nivelul anului 2013 ulterior pentru anul anterior emiterii deciziei de compensare.
În ceea ce privește practica judiciară ulterior pronunțării de către Curte a soluției în cauza Cauza Văleanu şi alţii împotriva României, salutăm abordarea instanțelor de judecată care învestite cu cereri privind calculul măsurilor compensatorii cuvenite persoanelor îndreptățite au încuviințat efectuarea unor rapoarte de expertiză evaluatorii având ca obiectiv evaluarea imobilelor prin raportare la valoarea de circulație a acestora.
În continuare este de observat cum se va contura practica judiciară prin soluțiilor ce vor fi pronunțate în temeiul Deciziei Curții în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României
Totodată apreciem că urmare a concluziilor Curții în aceeași cauză, pe rolul instanțelor de judecată se vor înregistra numeroase cereri de actualizare a valorii despăgubirilor acordate prin raportare la valorile imobilelor revendicate calculate după grilele notariale, astfel încât să fie asigurată plata unor masuri compensatorii în raport cu valoarea imobilelor la momentul plații efective a acestora, care ar trebui calculată în momentul plății efective a sumei integrale sau, dacă este cazul, în momentul primei tranșe a întregii sume